Povestea Matei International School începe în urmă cu 10 ani, având originile în dorința celor patru fondatori, Paula, Alexandru, Luana și Andrei Berbec, de a crea o școală care să ofere, dincolo de experiența de învățare, o poveste care respectă și completează unicitatea fiecărui copil.
Matei International School este o școala privată, ce a luat naștere în anul 2012, primii pași fiind făcuți cu înființarea instituției “Grădinița lui Matei” pentru preșcolari.
În anul 2017, în urma acreditării instituției, campusul a fost extins cu a doua clădire, pentru a urmări creșterea organică, prin adăugarea școlii primare și gimnaziale.